Îți alegi o vacanță cu grijă. Economisești bani luni întregi. Citești recenzii, rezervi bilete, planifici trasee. Aștepți să te bucuri de istorie, gastronomie, arhitectură, mare, soare. Ajungi în sfârșit la destinație și… te simți nedorit. În cel mai bun caz, ignorat. În cel mai rău, agresat simbolic sau direct, doar pentru că ești „încă un turist”.
Acesta este șocul pe care îl experimentează tot mai mulți vizitatori în orașe precum Barcelona, Palma de Mallorca, Veneția sau Lisabona. Iar dacă, pentru turiști, acest tratament pare absurd – „Cum se poate așa ceva?” – pentru locuitorii acestor orașe, el reprezintă o reacție de disperare. Prețuri care scapă de sub control, locuințe transformate în Airbnb-uri, salarii mici, joburi sezoniere, orașe preluate de croaziere și selfie stick-uri – toate acestea au transformat turismul dintr-o binecuvântare economică într-o povară socială.
Textul de mai jos, publicat pe theconversation.com și semnat de Claudio Milano – cercetător, lector și consultant, Universitatea din Barcelona, Antonio Paolo Russo – profesor, Universitatea Rovira i Virgili și Marina Novelli, profesor de marketing și turism, director al Sustainable Travel and Tourism Advanced Research Centre, Universitatea din Nottingham, analizează această ruptură profundă, această ciocnire între dorințele vizitatorilor și nevoile comunităților locale.
Proteste cu pistoale cu apă
Pe 27 aprilie 2024, lângă Sagrada Familia din Barcelona, un autobuz turistic a fost blocat, stropit cu pistoale cu apă, iar în față i-a fost lipit un banner cu mesajul: „Să stingem focul turismului”. A fost un protest spectaculos, menit să atragă atenția asupra dominației sufocante pe care turismul o are asupra orașului – și a tensiunilor tot mai evidente dintre „turistificare” și locuitorii tot mai vocali.
Protestele de amploare au făcut din Barcelona un simbol al rezistenței sociale față de efectele negative ale turismului extractiv și prădător. Însă nu este singurul caz: destinații precum Insulele Canare, Málaga sau Insulele Baleare au fost, în ultimul an, scena unor manifestații de proporții împotriva exceselor industriei turistice.
Oamenii sunt sătui, iar acest lucru e scris, literalmente, pe ziduri – apartamentele turistice sunt frecvent acoperite cu graffiti care spun „Turiști, plecați acasă”. Totuși, vina nu le aparține vizitatorilor individuali, ci dependenței excesive de turism, care, în ultimele decenii, a forțat numeroși locuitori să-și părăsească locuințele și cartierele.
Cum s-a ajuns aici
Pe măsură ce călătoriile internaționale și-au revenit după pandemie, Barcelona și alte orașe mediteraneene s-au umplut din nou de turiști. Însă, odată cu revenirea acestora, a crescut și frustrarea comunităților locale, nemulțumite de modul în care turismul le-a transformat orașele. Locuitorii se plâng de lipsa locuințelor accesibile, de precaritatea locurilor de muncă, de distrugerea mediului înconjurător și de privatizarea spațiului public.
Evenimente majore, precum America’s Cup 2024 sau Marele Premiu de Formula 1, au contribuit la tensiuni, aducând beneficii minime populației locale și accentuând percepția că orașul este folosit, nu locuit.
Reacțiile tot mai puternice reflectă o realitate ce nu mai poate fi ignorată sau redusă la simplu capriciu local: ele scot la iveală inegalități structurale și conflicte adânci legate de spațiul urban, justiția socială și dinamica de putere din turismul contemporan.
Activism în transformare
Mișcările anti-turism din Barcelona nu sunt noi – ele au început încă din anii 2010, în cartiere precum Barceloneta. Între timp, grupuri precum Adunarea de Cartier pentru Dezvoltare Turistică Redusă (ABDT) au respins politicile care încurajează dependența economică de turism.
ABDT preferă termenul „turistificare” în loc de „supraturism”, susținând că acesta din urmă banalizează problema și o reduce la „prea mulți turiști”. În realitate, spun ei, este vorba despre inegalități structurale cauzate de acumularea capitalistă, de natura extractivă a turismului și de o industrie care transferă avuția comunității în mâinile private.
Spre deosebire de valurile anterioare de proteste, actualele mișcări vin cu propuneri concrete. La o demonstrație majoră din iulie 2024, activiștii au prezentat un manifest cu cereri clare: reducerea dependenței economice de turism și tranziția către o economie eco-socială.
Printre solicitările acestora se numără: stoparea subvențiilor publice pentru promovarea turismului, reglementarea închirierilor de tip Airbnb, reducerea numărului de nave de croazieră, condiții de muncă mai bune, salarii decente și program stabil, diversificarea economiei locale și transformarea facilităților turistice în spații sociale.
Pe 27 aprilie 2025, exact la un an după protestul cu pistoale cu apă, Rețeaua Europa de Sud contra Turistificării s-a reunit la Barcelona pentru a stabili o agendă politică comună. Pentru 15 iunie 2025, s-a anunțat o manifestație coordonată în mai multe orașe din sudul Europei.
Grupurile vulnerabile, cele mai afectate
Activismul anti-turism este adesea etichetat drept „turismofobie” sau „NIMBYism” – adică respingerea dezvoltării în „propriul tău cartier”. Însă aceste etichete ignoră faptul că tocmai grupurile marginalizate sunt cele mai lovite de economia turistică: chiriași, migranți, muncitori sezonieri, tineri fără perspective.
Mișcările sociale din orașele mediteraneene și-au extins astfel mesajul, criticând nu doar turismul, ci și pasivitatea guvernelor față de problemele legate de locuire, muncă, climă și spațiu public.
Aceste mișcări scot la lumină un întreg sistem de inegalități: de clasă, de gen, de mediu. Și mai important: arată că mulți locuitori vor ca bunăstarea comunității să fie pusă mai presus de creșterea economică.
Atât factorii de decizie, cât și mediul academic, eșuează în a răspunde acestor preocupări. Majoritatea studiilor se concentrează pe gestionarea spațiilor sau promovarea turismului „verde”, dar prea puține analizează viața celor care trăiesc în orașe dominate de turiști – și modul în care acest model produce muncă precară, excluziune socială și nedreptate ecologică.
Politicile actuale vizează gestionarea fluxurilor de turiști, nu stoparea creșterii lor sau echilibrarea raporturilor de putere. Iar asta nu rezolvă cauzele profunde ale problemelor.
În plus, locurile de muncă oferite în sector sunt adesea prost plătite, instabile și sezoniere. Organizațiile internaționale și autoritățile locale promovează turismul ca motor al prosperității, dar rareori pun întrebarea esențială: „Ce fel de joburi creează, de fapt?”
E nevoie de cercetări mai profunde, interdisciplinare, care să analizeze pe termen lung impactul turismului asupra claselor sociale, mediului și echității de gen. Numai așa pot fi formulate politici realiste, orientate spre binele comun și nu doar spre profit.
Protestele din orașele europene nu sunt mofturi trecătoare. Ele sunt parte dintr-o luptă mai amplă pentru justiție socială. Iar dacă vrem orașe în care locuitorii să poată trăi, nu doar supraviețui, trebuie să regândim fundamental relația noastră cu turismul.
