La 66 de ani după ce a fost prima data pusă în scenă, piesa „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, și-a păstrat savoarea și umorul, adăugându-le, grație regizorului Vlad Trifaș, o doză sănătoasă de absurd de factură ionesciană. Spectacolul este un „must see” nu neapărat pentru umor cât pentru contrastul scos în evidență de întrebuințarea acestei palete largi de instrumente artistice din arsenalul teatrului, de la umorul simplu, de situație, trecând prin absurdul întâmplărilor până la tușa gravă a grotescului.
Din capul locului trebuie precizat că acest text este scris de un simplu spectator, o impresie în urma vizionării piesei, fără pretenția de critică de teatru. Un spectator care a fost însă impresionat de ce a văzut și, ca oricare altul, a trecut prin filtrul propriei minți cele întâmplate pe scenă.
Comedia „D’ale carnavalului” surprinde încurcăturile amoroase dintr-o mahala bucureșteană, unde triunghiurile sentimentale provoacă tensiuni, bârfe și conflicte. Nae Girimea, frizer de mahala, se bucură de admirația și iubirea a două femei, Mița și Didina, amândouă fiind însă deja amante ale altor bărbați, Crăcănel și Pampon. Când un bilet compromițător ajunge pe mâini greșite, echilibrul precar al situației este pus în pericol: femeile încep să se suspecteze reciproc, iar amanții încornorați caută răzbunare. În tot acest haos, Girimea, ajutat de calfa sa credincioasă Iordache, reușește prin șiretlicuri să scape nepedepsit, păstrându-și ambele amante îndrăgostite de el.
Conflictul central se construiește între aparențele pe care personajele încearcă să le mențină și realitatea amoroasă pe care o trăiesc, dar și între cei care înșală și cei înșelați. Miza rămâne onoarea și orgoliul: pentru Girimea, triumful constă în puterea de a jongla cu două relații fără să piardă nimic, în timp ce pentru Crăcănel și Pampon este vorba de dorința de răzbunare și de salvarea imaginii personale. Pentru femei, lupta se dă între dorința erotică pentru Girimea și încercarea de a-și păstra siguranța alături de amanții oficiali, rezultând un joc de pasiuni, orgolii și aparențe care, în final, lasă totul neschimbat, cu Girimea învingător și ceilalți prinși în propria neputință.
Să readuci în actualitate o piesă scrisă în 1885 nu e deloc ușor. Cu atât mai mult cu cât textul era considerat dificil și controversat încă de la lansare. Și totuși, spectacolul de la Teatrul Regina Maria reușește să construiască un univers scenic memorabil.
În primul rând e o comedie „în care nu se glumește cu râsul”. Personajele nu sunt conștiente de amuzamentul situațiilor în care sunt puse, nu există introspecție, ele trăiesc ceea ce se întâmplă cu o seriozitate care adaugă mult la comicul situațiilor.
Personajele trăiesc situațiile cu o seriozitate care amplifică ridicolul. Nu există introspecție sau dileme etice: amantlâcurile par ceva firesc, iar fiecare e prea prins în propria dramă ca să vadă drama celorlalți.
Apoi, vine nota absurdului imaginată de Vlad Trifaș: seriozitatea cu care e tratată discuția despre „micul” din carne de pisică, exorcizarea lui Mache Răzăchescu de către Iancu Pampon sau secvențele jucate în slow-motion. Toate aceste detalii dau autenticitate și scot textul lui Caragiale într-o altă lumină, aproape shakespeariană. Personajele devin simboluri universale, iar lumea întreagă pare o sală de curs în care învățăm despre grotesc și umanitate.
Scenografia Oanei Cernea completează atmosfera: costumele și decorurile surprind elasticitatea morală a mahalalei și jocul dublu sau triplu al personajelor. Iar în partea a doua, publicul primește o surpriză senzorială: pe lângă văz, auz și empatie corporală, se adaugă și mirosul, odată cu micii care sfârâie pe grătarul balului mascat.
Și jocul actorilor este unul foarte bun. Ioana Dragoș Gajdo (Iordache) se achită cu naturalețe de sarcina „sforarului” de serviciu, un rol dificil și din cauza ticului verbal al personajului. Blândul Moș Crăciun al Oradiei, Șerban Borda (în rolul lui Iancu Pampon) demonstrează că știe bine să fie (la nevoie) și „bătăușul” principal, alături de Sorin Ionescu care face bine și pe polițistul dar mai ales pe chelnerul.
Pavel Sîrghi este excelent în rolul lui Mache Răzăchescu, demonstrând o combinație potrivită de fragilitate și fermitate. Cele două amante Adela Lazăr (Didina Mazu) și Alina Leonte (Mița Baston), duc dragostea la obsesie, soră cu nebunia. Ambele sunt atât de autentice încât e greu să nu îți fie milă de ele deși, la rândul lor își „traduc” amanții. David Constantinescu adaugă profunzime rolului său iar Petre Ghimbășan, Nae Girimia, autoritar cu amantele dar fricos de pumnii lui Pampon, este ceea ce trebuie să fie, un amant galant, desprins parcă din coridele spaniole.
Detalii despre piesă găsiți și AICI.
Cele două reprezentații cu titlu de premieră au loc în 24 și 25 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare. Spectacolul mai poate fi vizionat și pe 2 octombrie, la ora 19.00 în aceeași locație. Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrului și online de pe site-ul Teatrului Regina Maria și PoftimCultură.ro.
