Oradea a făcut în acest an pași importanți pentru conectarea la rețeaua internațională de transport aerian, prin oficierea legăturii cu Varșovia și cu Londra. Din 3 iunie Oradea va fi legată cu cel mai mare hub din Europa central-estică, Varșovia, prin LOT Polish Airlines și din luna octombrie (cel târziu) cu Londra, prin intermediul operatorului HiSky.
Din 3 iunie, orădenii vor avea la dispoziție patru zboruri săptămânale Oradea – Varșovia și retur, în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă. Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul operatorului, lot.com. Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, și reprezentanții companiei aeriene au semnat vineri, 12 aprilie, la Aeroportul Internațional Oradea, contractul valabil pe o perioadă de patru ani.

La semnarea contractului au participat trei reprezentanți ai companiei LOT Polish Airlines, respectiv Wojciech Worona, director adjunct, Semko Bayer, Network Planning Specialist, și Jakub Malecki, director general pentru România și Republica Moldova. Au mai fost prezenți Răzvan Horga, directorul Aeroportului Internațional Oradea, și Mihai Jurca, city managerul Municipiului Oradea.
Cursele vor fi operate cu aeronave de tip Embraer E 70 (76 de locuri), E 75 (82 sau 86 de locuri), E 90 (106 locuri) și E 95 (112 sau 118 locuri).

Prețurile biletelor sunt stabilite de compania aeriană. În cazul în care operarea curselor nu va fi profitabilă, Consiliul Județean Bihor va compensa cheltuielile cu serviciile aeriene și cheltuielile aferente operațiunilor pe aeroporturile din Oradea (OMR) și Varșovia (WAW).
Spre Londra și București
Cu o zi mai devreme, miercuri, 11 aprilie, Mihai Jurca, city managerul Municipiului Oradea, a semnat, la Chișinău, Republica Moldova, contractul de asociere în participație între Societatea Air Oradea și operatorul de transport aerian HiSky Europe SRL.
Conform contractului, încheiat pe o perioadă de 5 ani, HiSky va opera 5 zboruri pe săptămână, pe ruta Oradea – București și retur, respectiv 3 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea – Londra și retur. Din Oradea vor fi operate, de asemenea, curse charter către 3 destinații care vor fi anunțate public în următoarea perioadă.
„Investiția noastră de 750 de mii de euro pentru un business plan de 5 ani a fost gândită pentru a dezvolta zboruri stabile și pentru a susține eforturile deschiderii unei baze operaționale de pe Oradea, care ne va permite pe viitor să gândim și alte direcții de dezvoltare.
Raportat la cifra de afaceri a business plan-ului, investiția publică este de 2%, riscul operării fiind asumat de compania HiSky. Doresc să mulțumesc conducerii companiei, domnului Iulian Scorpan, și echipei sale pentru încrederea pe care ne-o oferă prin deschiderea de noi zboruri de pe Aeroportul Oradea”
a precizat Mihai Jurca, city managerul Municipiului Oradea.

„Bihorul este unul dintre județele cu potențial, care a fost, până acum, slab deservit de transportul aerian. De aceea, am ales să stabilim aici cea de-a patra bază operațională a companiei, după București, Cluj și Chișinău. Pentru început, vom opera zboruri către două destinații.
Prin ruta către București vom oferi, însă, orădenilor acces la întreaga noastră rețea de destinații. Avem un sistem de legături extrem de bine pus la punct, ceea ce înseamnă că din Oradea, cu doar o scurtă oprire în capitală, pasagerii vor putea ajunge în alte zece orașe din Europa și din Statele Unite. Practic, zborul de la Oradea la New York va avea o durată de numai 12 ore”
a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Compania HiSky va face demersurile pentru rezervarea sloturilor de zbor, astfel încât cel târziu în luna octombrie 2024 să înceapă operarea curselor.
HiSky deține o flotă de 8 aeronave de tip JET, cu configurații variate: 4 aeronave cu 180 de locuri, 1 aeronavă cu 144 de locuri, 2 aeronave cu 220 de locuri și 1 aeronavă cu 275 de locuri (aeronava cu care operează zboruri către SUA).
Air Oradea a fost înființată în octombrie 2021 de către Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, cu scopul de a dezvolta, în condiții concurențiale de piață, activitatea economică de operare zboruri aeriene de pe Aeroportul Internațional Oradea, societatea având ca obiect principal de activitate CAEN 5110 – Transporturi aeriene de pasager.















