„Lecția Corneanu” sau „Cazul Corneanu”?

A murit un om bun. Nu contează că era mitropolit, că era preot că era altele. A murit un om bun. Și ăștia sunt puțini. Tragem linia și vedem – ce am învățat noi de la părintele Corneanu?

„Ce face rău un om trăiește încă și după ce-a murit. Ades se-ngroapă binele cu el”. Din Iulius Cezar, de Shakespeare. Mă gândesc la asta pentru că am auzit iar de Securitate, de închisul porților catedralei. Sunt prea obosită să mă repet pe larg aici – am tot scris. Nu a fost aici în momentul cu cei ce au murit pe trepte. A avut o hârtie semnată cu ăia dar nu s-a lăsat cu note scârboase ca la alții. Credeți ce vreți. Eu știu ce cred eu din ce mi-a spus. Pentru că i-am văzut ochii când vorbea.

Altceva avem de discutat. S-a stins un om de peste 90 de ani, un bătrân bolnav, pândit de colegii din presă ca de-un cârd de maimuțe, pe garduri, pentru a-i înregistra ultima suflare, pentru a fi primii care arată oglinda neaburită – ba i-au și șters-o cât mai sufla. N-am văzut vreun comentariu despre… apropo, colegii, a dat careva un google să vadă ce înseamnă patristica? A spus cineva cum a fost când Catedrala din Lugoj a fost oferită înapoi greco-catolicilor?

Mă uit la voi cu o mare curiozitate, oameni buni. Suntem țară cu mulți creștini, majoritatea ortodocși. Ar trebui să vă dau locul în tramvai, să mă uit de jos la voi, să vă respect. Sunt jurnalist, adică specia aia ticăloasă de om care face orice pentru o știre, chiar neverificată, și sunt atee, adică nu cred că există zei. Nu pot. Cred în dreptate, în bine. Dar în zei nu pot. Mă uit la voi – toți ar trebui să fiți mai buni ca mine, mai luminoși.

Și cu toate astea, ce e cu voi?.. Mergeți duminicile la biserici, lingeți moaște, vă omorâți pe apa aia sfințită din ianuarie, țucați mâna preotului curvar, a episcopului homosexual, a patriarhului arivist. De ce? Ce vă învață oamenii aceștia, ce înțelegeți de la ei despre credință și Dumnezeu și Isus?

Vă bateți între voi că zeul vostru e mai tare, deși vorbiți despre același zeu, cu același băiat, Cristos, indiferent cum scrieți asta, și cu aceeași mamă, Maria. Vorbiți despre creștinism ca despre Biserica Iubirii și vă snopiți între voi ca să dovediți care dintre Isuși e mai șmecher. Câți Isuși credeți că există? Și cine vă spune care dintre aceste reprezentări e cea adevărată?

De ce îl venerați pe băiatul zeului vostru când linia pe care v-a pus-o în brațe, cu „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” o lăsați pe lateral? Vă e frică de treaba cu mântuirea? Dar nu vă furați căciula singuri? Călcând bunele reguli într-una vă faceți vinovați de încălcarea a toate, iar zeul vostru e omniscient, nu?

Unde rămâne credința voastră când mințiți, când furați, când loviți? Cum se întâmplă procesul acela în voi, de auto-iertare, când vă spuneți că sunteți priviți și prețăluiți, dar faceți răul, perseverați în el, vă trageți la țol cernit duminica și cereți iertare și apoi vine lunea și repetați tot?

Dacă zeul vostru e omniscient, nu puteți negocia cu el ca și cu popa din cartier. Și atunci pe cine mințiți? Pe el? Pe voi? Unde e credința voastră când ridicați piatra spre tot ce mișcă, pentru că a-i iubi doar pe apropiați pot și vameșii, nu-i așa?

Vă e frică de Isus, vă e frică de Dumnezeu. Spuneți că „l-a bătut Dumnezeu”, că „îl va vedea Dumnezeu”. Dar pe voi, ăia cu spusul, când vă vede? Între 2 și 5 PM, ca, mai demult, programul de liniște la bloc? În rest, doarme?

A murit Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Aud de trepte, de securități. Ia spuneți, ați fost membri de partid, ați fost uteciști, ați fost pionieri? În cazul ăsta cred că sunteți și curve. Adică din alea cu vânzare de sine, și cuvânt îndoielnic, și tot. Cine știe să arunce piatra în Corneanu fără să citească ce a spus despre hârtiile semnate cu Securitatea, despre ce a făcut sau nu, după ce a semnat? N-ați făcut rău ca uteciști? Ați fost un punct într-un tot. Ați colaborat. Ați trădat. Cu ce sunteți mai buni ca el? Sau sunteți mai răi? O masă de anonimi care latră la lună și care n-ar fi avut niciodată curajul unui „mea culpa”, așa cum a făcut el.

Ia spuneți, ce gust are Isusul vostru? E mai sărat, e mai acrișor, mai pufos? Probabil contează, ca la cursa de șoareci, ce pui în nadă, la transsubstanțiere (sper că puteți pronunța cuvântul) ca să fii sigur că la tine vine Isus. La voi vine? Special la biserica voastră? Iar ceilalți sunt șarlatani, eretici, farseuri, ipocriți sau naivi?

Îl înghițiți pe Isus ca pâine sau ca ostie, dospit sau nedospit, cu chimen sau nu. Credeți că asta e iluminarea voastră, că asta vă pune în palmă cheia spre mântuire? Ce lasă Isus-înghițitul în voi dacă plecați din biserică bezmetici, buimaci, dând cu piciorul în Isusul altora? Ăla nu e tot Isus? Îi spuneți voi asta Mariei, cumva?

V-ați tras mitre ortodoxe, unii, cu bani grei, cu compromisuri, călcând pe cadavre. L-ați judecat pe Corneanu în 2008 că s-ar fi împărtășit cu ereticii. N-ați știut să-mi spuneți, atunci, CINE SUNT ERETICII. Patriarhul Daniel, crescut ca șarpele la sânul Înaltului nostru, n-a ieșit la balcon (noi, timișorenii, gândim mântuirile și spovezile în „balcoane” – deformație psihico-geografică) să spună: „băi, băieți, voi sunteți nasoli, sunteți eretici, nu ne mai jucăm cu voi, luați-vă jucăriile și plecați de-aici” – lumii catolice. Pentru că printre jucăriile acelea erau și bisericile catolice pe care le folosesc ortodocșii în străinătate, și nu numai. Deși ei stau colac peste multe, încă, biserici greco-catolice, neretrocedate, ce se fărâmițează și mor, voit.

„Ce mare om! Ce vizionar! El a deschis o nouă cale Bisericii lui Cristos! Chiar și prin acea împărtășanie…” – îmi spunea, azi, Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic al Lugojului. Voi cum vedeți viziunea aceasta, cu ce ați rămas?

Ticăloși mici, ia spuneți, câte feluri de Isus sunt? Și ce se întâmplă în paharul transubstanțierii la cei pe care voi îi considerați eretici? Măcar Înaltul morocănos, Anania, a spus-o mai clar: acolo e „borș de urzici”. Adică ceea ce la voi e lumină, la alții e stricăciune. Dar Isus al vostru, pentru cazul că ar exista, cum credeți că ar lua chestia asta, să-l faceți borș de urzici cât timp și-a greșit pogorârea cu un potir mai încolo, cu o drojdie mai încolo? Aud?

Eu sunt atee, mă uit la voi din afara poveștii. Văd vânzoleala cu care acuzați, graba cu care loviți. L-ați chinuit de moarte pe omul ăsta, l-ați mânjit, l-ați batjocorit pentru că el credea într-un Isus fără culoare pe tricou, ca la fotbal. Dacă stați strâmb și judecați drept, cine avea dreptate în dragostea sa de zei, de oameni, de tot: el sau voi?

O să veniți să-i mângâiați mâna cea rece acum, o să-i lăcrimați la cap. L-am cunoscut și pot spune: n-are nevoie de lacrimile voastre calpe. Are nevoie ca ceea ce a făcut el să fie înțeles și respectat. V-ați bătut joc destul de el. L-ați forțat să trăiască retras, temător, cu grijă să nu stârnească vreun alt scandal, în ultimii ani – nu pentru el cât, cred, pentru oamenii rezonabili din jurul lui. A murit. Vă veți sfâșia pentru scaunul lui, veți vedea cine a decartat mai mult, vă veți vindeca „insuficiența mitrală”. Și după aceea? Ce va rămâne din învățătura lui pentru voi?

Trăim în Banat, mergem pe 1 noiembrie la morții noștri cu o lumânare. Toți. La toți. Pentru că așa suntem noi. Dar talibanii ortodoxiei ne-au făcut să nu mai putem avea preoții obișnuiți la cap la înmormântări, să stea fiecare pe ghimpi cine-l fotografiază în Săptămâna Ecumenică, lângă altul cu mai mulți bumbi pe sutană, pentru a nu fi caterisit.

Fariseilor și Iudelor, voi CHIAR credeți că Dumnezeul vostru există? Cum o să-i explicați voi gardurile și arătura și neiubirea și ticăloșiile cu care despărțiți oamenii, când trebuia să mergeți toți spre răsărit, acolo unde liniile se apropie și e valabilă învățătura „ca toți să fie una?”. Pe unde scoateți cămașa când Isus vă va bate obrazul că l-ați despicat și îngropat în canoane și împărțit pe căprării și arondismente, scuipându-i pe cei ce nu-l adorau în tot atâtea litere ca voi?

Mă uit la voi, la moartea Înaltului Corneanu. O să-i mâncați coliva, o să spuneți „Dumnezeu să-l ierte” și nu realizați că nici nu știți cât timp mai aveți de trăit pentru iertarea voastră, să nu vă duceți menținând în buchet neatenția cu care ați trecut peste ce a fost cu adevărat „lecția Corneanu”, reducându-vă la a blama ecumenismul, reducându-l la „cazul Corneanu”.

Aproape nici n-are sens să mai stric hârtia, și totuși o fac. Tot din setul vostru de reguli face parte și că o căință sinceră te absolvă de păcatele trecutului. L-ați mânjit pe Corneanu, l-ați maculat. Era în spital când „marii duhovnici ai ortodoxiei” cereau caterisirea sa pe motiv că… a gustat Isusul catolicilor. Mi-e greață de voi, pentru că nu sunt creștină, și n-am puterea să vă iubesc mereu, cu stupizenia voastră, cu ipocrizia voastră, cu bigotismul putrezit. Dar vă spun, totuși, fără să cred că veacul e copt pentru asta: dați jos gardurile, deschideți ferestrele, distrugeți barierele, aerisiți. „Pravila neagră”, dată atunci, în 2008, e bine să dispară. E o rușine a rușinilor pentru marea de ortodocși în care mai există, încă, și oameni decenți. Găsiți o formă. Domnule Daniel Ciobotea, încă se mai poate îndrepta ceva. Măcar acum. Cât timp acea regulă a ne-NIMIC, unul cu celălalt, există, voi înșivă îl veți răstigni pe Isus al vostru zi de zi.

Puteți fi orbi între voi dar, din afară, lucrurile se văd bine. Corneanu a murit. Murise din timpul vieții, din cauza multora dintre voi. Fie ca nici una dintre lumânările voastre plimbate cu avioane charter să nu vă mai apropie sufletul de tihnă, prin promisiunea mântuirii, până nu veți înțelege că vă mințiți pe voi și vă mințiți religia dacă așterneți piuneze în drum, în loc de ramuri de măslin. Eu, ca necredincioasă, vă spun asta, pentru că am prins logica lucrului în care credeți, și o respect. Aveți nevoie de păstori buni să vă deslușească asta, și unul dintre ei tocmai s-a dus.

Nu vă temeți, nu o să mai aduc vreo coajă de pâine la înmormântare, o să stăm în același loc, tăcut, privindu-vă în ochi pe cei pe care vă știu până în prăselele ticăloșiei. Dar, după, voi vorbi așa cum știu eu despre „lecția Corneanu”, ca ea să nu fie uitată. Pentru că așa mi-a spus el, atunci, când l-ați „judecat”: „faceți ce vă spune conștiința”. Nu știu cât vă temeți voi de Dumnezeu dar eu cu conștiința mea am un pact clar. Problema e, însă, că cea a Banatului, un reper ca o piatră de hotar, ce vorbea despre noi, s-a dus. Faceți ce se cuvine, ca viața Înaltului să nu fi fost degeaba. Și ca să nu vă bată, totuși, Dumnezeu al vostru, așa cum ar fi doar firesc.

Ramona Băluțescu