S-a încheiat și a 6-a ediție a TIFF Oradea. A fost ediția cu cele mai multe proiecții „sold out” de până acum, peste 6.000 de persoane de toate vârstele bucurându-se de cele peste 30 de filme, cine-concerte și activități. În topul celor mai populare evenimente din program s-a aflat proiecția filmului Libertate (r. Tudor Giurgiu), la finalul căreia întreaga sală de la Teatrul de Stat a discutat aproape o oră atât despre film cât și despre Revoluția din 1989.
Proiectat în avanpremieră națională la Oradea, filmul „Libertate” a lui Tudor Giurgiu a umplut sala mare a Teatrului Regina Maria, sâmbătă seară, de la ora 19.00. Înainte de proiecție, regizorul Tudor Giurgiu a spus că filmul pornește de la întâmplări reale care s-au petrecut la Sibiu în decembrie 1989.
„Nu am avut în plan să fac acest film și nu credeam să ajung vreodată să fac un film despre evenimentele din Decembrie, dar uneori subiectele vin peste tine și te iau pe sus. După ce am citit tot ce am citit mi s-a părut că este o poveste care trebuie spusă. Nu este „încă un film despre revoluție” ci este o poveste despre noi toți, despre felul în care ne raportăm la propriul trecut, despre felul în care acceptăm sau nu adevărurile și lucrurile care poate nu ne-au ieșit atât de bine în viață și felul în care trăim cu compromisul, cu culpa”
a spus regizorul.
Filmul Libertate spune povestea unei întâmplări petrecute în Sibiu, în Decembrie 1989 când Securitatea, Miliția și Armata au tras în mulțime. Armata, s-a erijat apoi în forță a poporului, capturând o parte din securiști și milițieni și ținându-i, alături de alte persoane pe care le considerau suspecte (revoluționari sau chiar victime), într-un bazin închis.
Mai ieri colegi în aparatul opresiv al lui Ceaușescu, „teroriștii” încep să dea vina unii pe alții cu privire la cine a tras primul dar, pe parcursul filmului, devine tot mai clar că cei mai mulți dintre ei au tras. În ciuda acestei evidențe, dacă ne raportăm la trecut, dintre cele trei forțe, armata a fost cel mai puțin vinovată, munca murdară de dinainte de 89 fiind făcută de miliție și securitate.
Fascinant, în tot acest furnicar, este felul în care Tudor Giurgiu spune poveștile secundare, cea cu lucrurile care se dădeau „pe sub mână” pentru securiști și milițieni, cea a tânărului bătut de securiști pentru că trimisese o scrisoare la Europa Liberă, ce a anchetatorului care vine să îi „trieze și care condamnase oamenii ce se ridicaseră împotriva lui Ceaușescu în timpul revoltei de la Brașov (adică, tot ei?).
Unele sunt doar vizuale, cum sunt cămășile albe ale securiștilor sau blănurile în care erau îmbrăcate nevestelor securiștilor. Aceste „povești”, fără însemnătate pentru tânăra generație, sunt ancore pentru cei care au trăit acele vremuri, dând autenticitate filmului.
Toți au propriul adevăr
Spre bucuria orădenilor, filmul a fost urmat de discuții foarte interesante de aproape o oră, nu doar despre peliculă ci și despre evenimentele petrecute în 1989. Au urcat pe scenă directoarea de producţie Smaranda Sterian, directorul de imagine Alex Sterian și actorii Alexandru Papadopol, Ştefan Iancu, Cătălin Herlo, Ionuţ Caras și orădenii Lali Gabor, Petre Ghimbăşan, Elvira Rîmbu şi Răzvan Vicoveanu.
Tudor Giurgiu a povestit despre procesul de documentare, despre cărțile și rapoartele citite, despre căutarea și discuțiile cu cei implicați în evenimente, milițienii care au stat în bazin, rudele celor care au decedat, care trăiesc cu traume din perioada respectivă, părinți care au avut copii împușcați pe stradă, între sediul miliției și al securității și pentru care încă este neclar de unde și cine a tras, comandantul unității militare, colonelul Aurel Dragomir care repetă la nesfârșit ce a scris în declarații și în cărți, care nu-și asumă responsabilitatea nici pentru tortura din bazin, nici pentru haosul de atunci.
„Toți au propriul adevăr. Că era război, că nu erau persoane cu calități de leadership care să știe cum să gestioneze ce s-a întâmplat acolo. Că era frig, că nu aveau de mâncare. Concluzia justiției în cazul acestei întâmplări a fost expusă în 2010. Procuratura militară a închis cazul. Erau trei persoane urmărite: colonelul Aurel Dragomir, colonelul Moise (care trăgea ca descreieratu) și Francisc Tobă căpitanul care a gestionat spitalul unde au fost comise acte de mare cruzime.
Toți trei au fost însă scoși de sub urmărire penală, dosarul cazului de la Sibiu fiind apoi clasat. Se mai judecă, dar pe alte spețe. Asta a fost Sibiul, povestea reală a ce s-a întâmplat acolo. Am vorbit și cu procurori militari, oameni tineri care au avut pe mână dosarul a ce s-a întâmplat, unul dintre ei spunându-mi că e greu acum să mai faci ceva pentru că cei care au lucrat la aceste dosare în anii 90 le-au instrumentat total neprofesionist. Scurt pe doi, procuratura militară nu a avut decât un scop în acea perioadă: să-i scoată de sub orice posibilă culpă pe cei vinovați.
Cei care au tras au fost mutați la alte unități, trimiși în țară, prin Moldova, peste tot, probabil că și securitatea a făcut, în felul ei, un alt tip de albire a dosarelor. Jurnalul unității militare a fost rescris de la zero. Caligrafia este cu totul alta față de cea din acele vremuri. Este cert că este foarte greu acum să mai depistezi vinovății”
a spus Tudor Giurgiu.
Au urmat apoi întrebări din sală. Andrei Ursu, autorul a două cărți despre Revoluție, a spus că, din cercetările făcute de el și de alți colegi cercetători, din studierea arhivelor securității și a altor documente, a ajuns la concluzia că, în interiorul Securității, exista o rețea de „Rezistenți” pregătiți, mai ales după evenimentele din Brașov din 1987, ca pentru a-l aduce înapoi la putere pe Ceaușescu, în cazul unei revolte populare, să înceapă un „război hibrid”, o luptă de gherilă urbană sau acte teroriste.
Aceștia ar fi tras, cu bună știință, atât în revoluționari cât și în armata care trecuse de partea poporului. Tudor Giurgiu a spus că, din ce a citit, i se par niște argumente valide și s-ar bucura ca statul român să-și asume, într-un fel sau altul, prin instituțiile sale, la 34 de ani, una din variante.
Mistificatori premiați
Spectatorii au mai dorit să știe, printre altele, care au fost scenele cele mai complicate de filmat, care i-au emoționat pe actori, care au fost mijloacele întrebuințate pentru a transmite emoția poveștii din film, mai ales către generațiile care nu au trăit acele evenimente, cum au trăit cei de pe scenă, Revoluția din 1989?
Criticul de teatru Mircea Morariu l-a întrebat pe Tudor Giurgiu de ce se ferește să dea verdicte, de ce nu spune că a tras securitatea, miliția sau armata și lasă ideea acelei „revoluții încâlcite”?.
„Procurorul militar care a închis acest dosar este în momentul de față organul suprem al procuraturii militare. Unul din primii doi șefi. Atât de bine a fost recompensat pentru modul în care „și-a făcut datoria”. Asta, ca să avem o imagine a situației.
Eu nu am vrut să dau verdicte pentru că nu ăsta este rolul cinemaului și al acestui film. Pentru asta sunt instituții, pentru asta există oameni precum Andrei Ursu și alți cercetători, sunt istorici care își asumă anumite decizii. În film am spus ce am citit, ce am văzut cu ochii mei și ce mi-au spus oamenii. Armata a tras ca la balamuc, e un fapt. Au tras haotic, în oameni nevinovați, în colegii lor.
Am vorbit cu oameni care au tras, cu șeful dispozitivului de pază. La 80 de ani, a lăsat privirea în jos și a spus că erau ofițeri care trăgeau ca descreierații în toate părțile. Miliția a tras ca să se apere, ca să riposteze, și cu o seară înainte și pe 22. A tras și Securitatea. Sunt nume și prenume de oameni din Securitate care au tras de la etajele superioare. Că, să disperseze lumea etc. Oamenii aceia putea fi trași la răspundere. Nu este nicio șaradă și nicio enigmă a evenimentelor”
a mai spus Giurgiu.
Ce s-a putut vedea la TIFF Oradea
În aceeași sală și cu un public la fel de numeros, Crima este a mea/ Mon Crime (r. François Ozon), filmul din Gala de Deschidere TIFF 2023, a fost primit cu mare entuziasm de către orădeni. Filmul a fost precedat de un moment artistic realizat de Cvartetul Espressione, care au făcut o introducere muzicală în Parisul Interbelic.
Proiecțiile din Piața Unirii au reunit în fiecare seară a festivalului un număr impresionant de spectatori. Zilnic, 500 de persoane s-au bucurat să urmărească pe marele ecran filme emblematice precum E pericoloso sporgersi (r. Nae Caranfil), celebrul Casablanca (r. Michael Curtiz), care a putut fi văzut duminică seară, la peste 90 de ani de la lansare, într-o splendidă copie restaurată sau premiera filmului românesc Visul (r. Cătălin Saizescu), urmat de o întâlnire cu regizorul și actorii Serghei Mizil, Georgiana Saizescu și Gloria Găitan.
Pentru iubitorii de muzică și film, experiențele cine muzicale de la Sinagoga Sion au avut loc pentru prima dată cu casa închisă. Cine-concertul Ultima Noapte (r. Jenő Janovics), un clasic al cinema-ului mut, filmat în oraşul Cluj-Napoca la început de secol XX a fost acompaniat live de Wingman Jazz Trio, care au a creat o coloană sonoră originală special pentru publicul TIFF din Oradea.
Cine-concert Aventurile prințului Achmed (r. Lotte Reiniger), primul lungmetraj de animație din istoria cinematografică, inspirat din universul de basm al celor O mie și una de nopți, cu coloana sonoră interpretată la sintetizator analog și baglama de artistul Danaga, au transpus spectatorii într-un univers de poveste în seara de sâmbătă. Iar în ultima seară de festival, Sinagoga Sion a fost arhiplină la cine-concertul Manasse (r. Jean Mihail), un clasic al filmului mut românesc. FIlmul a fost acompaniat de Cvartetul Volekh, un ansamblu acustic klezmer din București.
În topul filmelor românești cu cei mai mulți spectatori la Oradea se numără și avanpremierele Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), film proiectat în prezența actorilor Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, urmat de documentarul Playback (r. Iulia Rugină), în prezența regizoarei și a protagonistului, Sorin Lupașcu, cel mai îndrăgit DJ din Epoca de Aur a României.
Filmul a fost urmat de o petrecere memorabilă care a avut loc într-o locație emblemă a seratelor orădene, la Butoiul de Aur, redeschis de către organizatori doar pentru această ocazie. La acestea se adaugă documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, proiectat în prezența regizoarea Carlei Teaha.
Atelierele și filmele din cadrul programului EducaTIFF – au fost de asemenea printre evenimentele la care a participat un public numeros, atelierele de animație oferite de către Beanbag animation studio numărându-se printre preferatele copiilor de toate vârstele Proiecția filmului David (r. Radu Muntean), în prezența unuia dintre protagoniști, a fost de asemenea sold out.
Festivalul Internațional de Film Transilvania va reveni la Oradea în octombrie anul viitor, iar organizatorii promit ca ediția cu numărul 7 o să aducă noi surprize pentru publicul din oraș.