Numărăm nu pe calendar ci deja pe ceas timpul care a mai rămas până când se va vota cine să fie mitropolitul ortodox nou al Banatului. Așa că și dracu-și bagă coada mai abitir ca oricând. Ciudat – albul devine negru și negrul devine alb într-un vârtej amețitor, când e vorba de cozi băgate. Iar straiele albe ale patriarhului nu garantează prin nimic aceeași culoare a cozii pe care și-o bagă el în treburile Banatului ortodox – dimpotrivă. Atâta doar că i se mai și înfundă.
În 16 decembrie 2014 ierarhii din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române se vor strange în București și vor vota viitorul Banatului, în ce privește ortodoxia. Avem trei candidați aleși – mai poate apărea unul în data de 16. Dar probabil nu va mai apărea. Pentru că deja s-a ajuns mult departe față de ce dorea patriarhul Daniel. Așa că ar fi ciudat să se ajungă la încă un nume pe listă, disipându-se voturi.
Se va vota mai mult ca sigur în două etape – să rămână doi candidați din trei, apoi să se decidă cine merge la Timișoara. În jur de 50 de voturi – de i-am numărat bine pe ierarhi și de nu l-o fi apucat diviziunea mitotică pe vreunul, pe parcurs. Dar unul e bătrân și bolnav, unul e bolnav (deși e pe revenire), de la canguri sau din America se ajunge greu, apoi unul poate mai merge la baie chiar când se votează (da, s-a mai întâmplat, chiar cu un ierarh din Mitropolia Banatului) sau desenează floricele pe foaie și își anulează votul, cum, iar, s-a mai întâmplat. Așadar avem vreo 45 de voturi care vor decide ce și cum.
Sigur, listele cu felul în care se așteaptă a vota fiecare ierarh sunt făcute și răs-făcute, în funcție de cine-cui mai trage arcul pe ultima sută de metri, de ce mitropolit trebuie să scape de ce vicar, de certurile dintre arhierei, de măgulirile aduse de candidați, de șpăgi, de miorlăieli, de voința celui imediat deasupra, ierarhic și nu numai. Și nu sunt așa de secrete precum credeți, voturile astea. În plus v-ați mira cât de puternice sunt legăturile homosexuale în poveste (nu e scopul vieții mele să public lista cu ierarhii homosexuali din BOR, doar mă amuz când mai dau de vreun confrate mai puțin informat), sau firele masoneriei (ok, recunosc, lista asta nu o am toată). Precum îmi spunea zilele trecute un mare preot ortodox, cu ochii deschiși: „Să pomenești de Dumnezeu unui ierarh ce votează ar fi ultimul lucru util”. Trist, nu-i așa?…
Dar, dincolo de asta, se lucrează puternic și cu zvonuri, presiuni, minciuni chiar. Iar patriarhul nu se dă în lături să aibă opțiuni pe care își închipuie că ar trebui să le împărtășească și alții dintre votanți. Atâta doar că, și în Adunarea Eparhială de la Timișoara i s-a arătat că ar fi bine să-și vadă de treaba sa și de votul său, și atât, și la votul de la București se pare că va avea surprize neplăcute. Pentru că de prea multă vreme a uitat să asculte oamenii (de a știut vreodată) și a crezut că, după ce s-a cocoțat, ajutat nu de merite ci de stele, pe scaunul unde se află, va putea să-i conducă pe toți după bunul plac.
Vorbim de un (îm)bătrân(it) căruia fardul credinței nu-i mai stă singur pe față de când s-a despărțit de spa-urile pensioanelor elvețiene. Iar ce se vede sub, spre obraz, nu arată a dragoste de Isus ci mai degrabă a bancnotă de 100 de euro, multiplicată la nesfârșit. Aud oameni spunând tot mai des, aici în Banat, că se vede răutatea pe fața lui, pe când la mitropolitul Corneanu se citeau, dimpotrivă, seninătatea, bunătatea. Nu e un criteriu pentru alegerile în BOR. Dar nici nu mai ia ochii bănățenilor, a celor ce gândesc fără sarcini de partid.
S-a votat în Consiliul Județean Timiș, pe ideea președintelui PSD-ist, ca patriarhului Daniel să i se acorde… titlul de cetățean de onoare al județului. Cât de penibil lucru… Atât de aproape de decesul iubitului mitropolit Corneanu, cineva să vină cu ideea de a da un nou titlu unuia dintre cei care l-au săpat cel mai abitir… Celui care i-a retras dreptul de semnătură, care a gestionat penibila „judecată” pentru că Înaltul nostru se împărtășise alături de greco-catolici…
Și cât de penibilă e marea de titluri în care se scaldă acest individ dubios, Daniel Ciobotea… Butada din BOR e că patriarhul nu mai poate ieși nici până la baie fără să-i acorde cineva un titlu de cetățean de onoare sau de doctor honoris causa. Sigur: pentru merite închipuite, pentru cunoștințe inexistente, pentru apartenețe fără însemnătate. Și că oameni cu titluri luate pe merit girează impostura prin prezența lor la aceste decernări ce sporesc cultul personalității în care s-a cufundat patriarhul, concurând cu succes cu soții Ceaușescu – tot penibil, grotesc de-a dreptul…
Omul nu are nici un merit că s-a născut în Banat, la Dobrești. Are, însă, un merit în a fi lăsat (sau determinat ca) atâta rușine și durere să se adune pe capul celui care, total neinspirat, îl făcea episcop vicar în martie 1990 – mitropolitul Corneanu… Apoi nimic n-a mai putut opri ascensiunea fulgerătoare a acestui impostor fad și înstelat – țup-țup, în câteva luni, în scaunul Moldovei, țup-țup, după scurt timp, în scaunul de patriarh. Cu episcopul Ioan care se retrăgea, lăsând colegii să voteze… răul cel mai mic.
Sper ca pesedistul Bojin să nu uite să consemneze și aceste lucruri când va citi justificarea pupării în dos pe care a votat-o și semnat-o împreună cu colegii săi. Și că-l va invita și pe fratele patriarhului la ședința decernării, după ce, poate, îi va lua rândul de haine pentru care frățiorul Daniel nu se-ndură să bage mâna în buzunărelul de la costumul alb. Că-I trebuie pentru catedrală. Acum o vreme, cumnata patriarhului îmi spunea, în Dobrești, că sătenii spun celor din familia ei să nu mai vină la biserică pentru să sunt săraci și-l fac de rușine pe patriarh. Deh, fire puternice de legătură cu Banatul – nu-i așa?… A pomeni de credință pe lângă toate astea e hilar.
Dar Banatul e altceva și locul ăsta nu consistă din politicieni sau popi îmbuibați sau calcule meschine. Aici mai există și oameni curați, oameni ce își doresc ca pe scaunul Înalt Prea Sfinției Sale Nicolae Corneanu să vină un om care să nu reprezinte „răul cel mai mic” ci să fie, și el, pe drumul sfințeniei, nu doar prin titlu ci și prin exemplele vieții sale. Dar asta ar însemna ca patriarhul să-și mai pună pohta-n cui și să renunțe la a mulge peșcheșuri care nu i se cuvin, pentru un scaun ce nu depinde de el sau, după, de la o mitropolie pe care nu ar trebui s-o transforme în pașalâcul prostului său gust.
La 40 de zile de când s-a stins Înaltul nostru, în Sinodul Mitropolitan, ÎPS Timotei propunea ca și candidat pe PS Mic iar PF Daniel pe PS Drincec. În ziua aceea, la câteva zeci de metri distanță, ofeream timișorenilor volumul „„Cazul Corneanu”. Banatul lui. Ecumenism ratat?” Întrebarea finală din titlul cărții ținea de patriarhul Daniel – este cel care a distrus cel mai mult
Din ecumenismul bănățean, în 2008, când, „iertat” fiind, Corneanu, preoții ortodocși nu mai erau lăsați să facă vreo slujbă alături de colegi din alte culte, să se roage împreună, să tragă clopotele pentru mortul altui cult (chiar de erau clopote furate de ortodocși de la acel cult – cazul Silvașu).
La 41 de zile de când ne-am despărțit de iubitul nostru mitropolit, Adunarea Eparhială de la noi îi dădea una bună peste nas patriarhului Daniel, așa, ca să fie clar că treaba cu 40 de zile vine de a a jeli un om drag, nu de la cuibul de tâlhari ai lui Ali Baba. Pentru că patriarhul a dorit ca doar cele două nume să rămână pe lista de candidați, dar Banatul, de care e rupt de multă vreme, nu geografic ci ca spirit, i-a arătat care e locul său. În ciuda protestelor și încercărilor de manipulare și a presiunilor patriarhului, numele ÎPSS Ioan a fost adăugat pe listă. Pentru că ne-am săturat să alegem răul cel mai mic.
Patriarhul a mârâit atunci că faptul că se dorește un al treilea nume înseamnă că ceilalți doi nu ar fi buni. I s-a explicat că pravila spune că nu trebuie justificat. A invocat atunci lipsa studiilor de drept canonic la cei din Adunarea Eparhială. Din păcate, nimeni nu i-a invocat, în contrapartidă, lipsa studiilor din Codul Bunelor Maniere. Dar i s-a explicat, mai departe, că bănățenii știu să citească textul unei reguli. Și să-și urmeze drepturile.
Așa că a mai încercat o șmecherie și a spus că îl va suna pe ierarhul din Secuime, pentru a se vedea de acceptă. ÎPSS Ioan a răspuns. Nu am să scriu aici de ce știu eu că avea telefonul aproape de el – mă mulțumesc a zâmbi doar, extreme de larg. A răspuns, a acceptat, a fost trecut pe listă – în ciuda speranțelor patriarhului. După ce votul TUTUROR celor 25 de membri timiloreni ai Adunării Eparhiale, majoritari, a arătat clar că ÎPSS Ioan e dorit în Banat. Ceilalți din adunare, din Arad și Caransebeș, n-au prea îndrăznit a face altceva, cu suflul ierarhilor lor în ceafă. Dar nici nu era nevoie de ei: cifrele vorbiseră deja.
Patriarhul a replicat, atunci, în fața votului clar al timișorenilor: „Dacă erați deja înțeleși, trebuia să îmi spuneți și mie!” Nu ai ce vorbi unui surd. Îi arăți, doar, prin semne. Iar semnul arătat patriarhului îi arăta clar că e depășit, că nu înțelege nimic, că haraciul, peșcheșul, bacșișul, șpaga nu sunt tot. Iar omul alb (pe exterior) s-a dus. Învârtindu-se. Spre alte locuri de măgulire, împilare și punere cu mâna.
Nu sunt toate roz nici aici, în Timișoara, în Banat. Și aici se trag fire. Și aici mai avem nepricopsiți. Dar, cât am simțit, majoritatea celor cărora le pasă de povestea asta cu scaunul mitropolitan vor un om vrednic să-i urmeze lui Corneanu. Ăla vrednic nu e Drincec, pierdut printre voaluri violet, perle negre, butoni sclipitori și chei de limuzine – va putea rămâne frumos la Oradea să-și năucească supușii, să tragă chefuri la mănăstirea favorită, să nu-l scoată din „Bercea Mondialul” pe colegul catolic și aștepte, la Paștele Cailor, ridicarea episcopiei sale la rang de arhiepiscopie – cum se pare că a început să viseze, consolându-se că nu va ajunge în Banat.
Nu e nici Mic, ce a vândut mai tot ce a agonisit Streza înaintea lui, ajungându-se să i se lege mâinile cu care spărgea bani, pompând atât în catedrala locului – chiar falimentând din subunitățile legiunii sale religioase – dar și spre mari chiolhanuri de „mângâiere a colegilor”, cu orice ocazie posibilă și imposibilă.
Am citit undeva, pe o pagină de ultrași ortodocși din Bihor, care nu-l iartă pe PS Drincec pentru o scăpare ecumenică pe care a avut-o cândva, că aș fi susținătoarea lui în povestea asta. Dimpotrivă – e omul de care banatul trebuie să se ferească cel mai tare. Dintre cele două rele l-aș lua pe cel mai mic, PS Mic – măcar are genul său de coerență și nu își ține episcopia într-un haos total. Dar Timișoara merită mai mult decât răul cel mai mic, iar pentru asta avem al treilea nume: ÎPS Ioan.
Vedeți, Corneanu a fost un om bun, bland și înțelept și nu doar ne-a învățat definiția bănățeanului cât chiar a trasat-o. Noi avem deschidere și înțelegere pentru toți, de toate cultele, de toate etniile, de toate buzunarele. Noi credem în mai mult decât în ban. Noi (creștinii dintre noi, vreau să spun) ne mai uităm în sus, spre Dumnezeu. Spre dreptate. Spre bine. Noi nu vrem toate astea schimbate…
Corneanu nu a avut ușă specială pentru șpagă. Nu a avut șofer pipăibil, ca ierarhi ortodocși sau de alte culte din țară. Nu a suflat în pene de partid. Explica universitarul Nicolae Țăran, la o emisiune la TVR Timișoara la care am fost invitați împreună, că dacă Înaltul Nicolae Corneanu ar fi făcut ce a făcut patriarhul, în ziua alegerilor pentru președinție, când deja se simțea cum suflă alizeul, și anume să fi ridicat mingi unui candidat, ar fi zburat cu boltă… Și așa e. Pentru Înaltul, dintre atâția pe care i-a făcut oameni, în decenii, au fost zile, în perioada oficială de jelire, când nu s-a găsit un cântăreț, lângă preot, să dea răspunsurile, jos în criptă. Apoi venea patriarhul, în Catedrală, și-și rânduia episcopii, să se uite spre el, de le fugea cumva ochiul altundeva, deși el a fost auzit lăudând… drăgălășenia unui anume personaj cu chipiu de la noi. Vi-l livrăm la București pe ofițerul ”băiatul drăguț”, să vă păzească palatul, domnule Ciobotea, și în schimb ne lăsați cu un mitropolit vrednic? Ce ziceți?…
Pentru că există un om vrednic. Pentru că îl vrem pe Ioan al Harghitei și Covasnei. Nu vorbesc în numele meu, vorbesc în numele a o droaie de oameni care s-au săturat de impostura din BOR, de idei megalomane ce n-au legătură cu Isus și cu credința și dragostea de aproape. Citiți răspunsurile pe care le-a oferit ÎPSS Ioan publicației noastre, acum câteva săptămâni. Acesta este omul de care are nevoie Banatul.
Tot mai des, când ajung undeva, prin Banat, în locuri unde mă intersectez cu preoți sau credincioși ortodocși, și se află de cartea pe care am publicat-o legat de mitropolitul Corneanu (da, FĂRĂ binecuvântarea BOR, și stați voi până vă uscați la soare să cer eu binecuvântarea BOR pentru vreo carte, cât stabilimentul e condus de patriarhul Daniel), cineva mă trage deoparte să-mi mai spună câte o pățanie faină legată de Înaltul nost. Așa a fost și la Cenad, când, după un simpozion, un localnic mi-a povestit de un popă din Timiș, care nu respecta dorința lui Corneanu de a se da bisericile înapoi greco-catolicilor. I-a spus, i-a răspuns ce dorește să se întâmple, dar popa o ținea pe-a lui: nu le dau biserica înapoi. La care Înaltul i-a răspuns: bine, atunci nu e necesar să mă mai pomenești duminica la liturghie. Banatul nu e pentru buletine foste sau trecute de Banat, e pentru cei ce simt și gândesc ca noi. Iar ÎPSS Ioan merită acest buletin, în ciuda a oricine din Sinod, inclusiv a patriarhului deghizat în alb. Așteptăm vestea cea bună în data de 16 decembrie!
