România a început numărătoarea deceselor cauzate de noul coronavirus. În panica din jur, munca medicilor și disciplina populației contează enorm. Dar, între ele, fire de comunicare cedează. Și din cauza presei, din cauza muncii mai puțin după rigorile meseriei a unora dintre colegii noștri. Vom oferi exemplul „decesului nr 1” de dinainte de cel cunoscut, acum, oficial, care deces „1 prim”, de fapt, nu s-a întâmplat.
În 21 martie aflăm de o femeie de 64 de ani ce a fost depistată având boala, după un drum în Dubai. Din Suceava este mutată în Iași, și, aflăm din știrile zilei, e în stop cardio-respirator. Apoi este anunțată ca decedând, la scurt timp (este vorba de ore – în aceeași zi). Nu am găsit publicat numele ei, dar se putea afla fără dificultate pentru că se dăduseră detalii despre firma la care era patroană (o decizie discutabilă, din partea presei). Anuntul acestui deces a apărut în mai multe publicații, dar și la o agenție de presă, Mediafax.
Apoi… știrea dispare de pe Mediafax, fără urmă, fără explicație. Pe flux24.ro, în cadrul linkului, apare:
„știre revizuită, informații contradictorii privind primul deces cauzat de coronavirus în România ziarul din Iași care a furnizat informația a șters-o ulterior nu există nici o informare oficială”.
Duminică, 22 martie, la linkul acesta figura și o informație despre faptul că știrea a fost dată ca preluată de la alți colegi care, ulterior, s-au detașat de ea. Adică o explicație. Azi nu mai există explicația. Doar o notă de eroare. Însă, sus, se vede titlul fost, în browser.
Discutându-se despre „decesul nr.1”, și Oradea Press a avut nelămuriri, legate de caz, după ce, oficial, apăruse un alt „prim deces” – mai ales că, între timp (în 21 martie) comunicarea se mutase înspre Grupul de Comunicare Strategică (GCS), iar prefecților li s-a interzis oferirea de date despre teste și număr de persoane diagnosticate. Dar exact povestea din jurul acestui fals prim deces face ca decizia ce arată GCS drept punct de informare să pară de bun augur.
În fapt, acest prim deces nu a existat. Da, persoana respectivă există, a fost depistată având boala, a fost transportată la Iași, la Spitalul de Boli Infecțioase Sfanta Parascheva. Dar n-a decedat. Iar acest lucru se putea verifica ușor, după o rețetă imbatabilă, recomandată de orice manual de jurnalistică: se ia telefonul, se caută numărul spitalului, se sună, se cere persoana care oferă declarații, de acolo, sau directorul spitalului, se întreabă, se citează răspunsul. (De nu există, e altceva – dar se cere):
Cum am găsit numele managerului Carmen Dorobăț (foto – elytis-hospital.ro) în ultima știre rămasă neștearsă pe net, legată de acest caz (unde se vorbea de starea gravă a pacientei ce ajunsese deja la Iași), am sunat și am cerut centralistei legătura cu prof. Dorobăț. Care ne-a răspuns simplu și la obiect: că pacienta trăiește, e în stare gravă dar e în viață, iar afirmațiile din presă legate de presupusul deces au fost făcute fără să i se ceară (medicului) un punct de vedere.
Înainte de a solicita un răspuns, dacă pacienta trăiește sau nu, am menționat și indicația referitoare la Grupul de Comunicare Strategică, dar, dat fiind că am avut nevoie de un răspuns punctual simplu, prof Dorobăț ne-a răspuns și a adăugat – decent, de altfel –
„da, așa se face comunicarea, dar de mă întreabă cineva dacă e adevărat că pacienta a decedat, nu o să spun că da”.
Situații de genul acesta au importanță pentru că alimentează necesitatea cititorilor de a broda legende și a da apă teoriilor conspirației. Nu se dau premii la „Cupa Presei” pentru o publicație dacă a fost prima care a anunțat „decesul nr 1” – sigur, îți poți trece asta în CV-ul neoficial. Dar unde treci faptul că, din grabă, prostie sau lipsă de profesionalism ai dezinformat, apoi treci peste asta cu grație, ștergându-ți minciuna fără nicio explicație, ca și cum nu s-ar fi întâmplat?
Verificați-vă sursele. Și din unghiul cititorului, alegându-vă cu grijă portalurile/publicațiile în care aveți încredere, dar și ca jurnaliști, pentru a nu spori panica și pentru a nu vă juca, nici măcar pe hârtie, cu viețile omenești și cu iritabilitatea sau nedumerirea cititorilor. În momentele acestea dramatice, nu doar medicii trebuie să-și facă treaba bine, ci și noi, presa.
