Isus Cristos a fost un fraier, după unii. Putea să-și țină gura, să facă minuni pe șest, să fie discret, să ia un ou, o capră, la troc, și să prindă, poate, trei ture de câte 33, fără să afle gustul crucii. Dar istoria (măcar a religiilor) s-ar fi scris altfel. Și preotul greco-catolic Gheorghe Țurcaș putea să tacă, să ia găina, să dea jumatea de porc episcopului, din când în când, și să trăiască bine, la ortodocși. Dar n-a tăcut, atunci când se putea face dreptatea celor năpăstuiți – greco-catolicii. Azi face 75 de ani. Și are-un fel aparte de-a se uita și-n sus, și-n jos, de la care ar putea învăța mulți.
Am scris despre părintele Țurcaș aici, cum a fost cu legăturile cu greco-catolicii, în clandestinitate, cum a trecut cu biserica-idee la uniți, după revoluție, cum a luat timp până s-a ajuns și la biserica-clădire, cum fiul lui, azi primar la Șimleului, Septimiu Țurcaș, și-a pus pirostiile pe cap, cu soția, sub cerul liber, pentru că istoria încă nu îngăduia, în unele locuri, în anii aceia, să fie dreptate decât direct sub soare… Ar fi putut să tacă, să rămână la ortodocși. A ales cerul liber, până s-a învrednicit de un nou acoperiș pentru enoriașii săi…
Am scris și despre cum a fost vândut Securității, de către colegii săi, preoți ortodocși – unul dintre ei este chiar protopop al Oradiei, preotul Dorel Rusu, al cărui scris a fost RECUNOSCUT de către colegii săi din documentele pe care le-am prezentat, fotografiate în dosarul părintelui Țurcaș, în care se vedea pentru ce era de înfierat ”Păstorul”. De către… alți păstori… Au trecut aproape doi ani de când am publicat aceste lucruri – s-a deranjat cineva din mlaștina ortodoxă a spune ceva despre turnătoriile din rândul lor? Deloc.
Am sunat azi la purtătorul de cuvânt al Eparhiei Ortodoxe de Oradea, preotul Cristian Rus, plătit pentru a-l ascunde pe episcop presei și pentru a îndesa opacitatea comunicării în eparhie. Desigur, nu mi-a răspuns. Poate și pentru că protopopul Dorel Rusu e tatăl său. (Om cu care am putut comunica, totuși, în epocă). Am sunat și la episcop, Sofronie Drincec, care, în mărinimia sa, m-a scutit de un atac de cord, pe care mai mult ca sigur l-aș fi avut, de mi-ar fi răspuns la telefon – cum nici patriarhului nu-i răspunde uneori.
Pe patriarh nu l-am sunat, având o vagă senzație că nu are nici acolo sens să-ntreb de dreptăți și alte mizilicuri d-astea. Dar am schimbat câteva cuvinte cu purtătorul de cuvânt al mitropolitului Laurențiu Streza, în barca lui sărind episcopul Drincec când i s-a urât cu mitropolitul Andreicuț. Părintele Constantin Necula, în ciuda faptului că e unul dintre marii duhovnici actuali (ca să nu-l confundăm cu talibanii trecuți) ai ortodoxiei, nu are apăsări a răspunde ziariștilor așadar am întrebat cum e cu o eparhie unde s-a dovedit că protopopul a fost informator al Securității. Părintele ne-a spus că ”nu există prevederi ale legii privind aceste cazuri și rămâne la latitudinea arhiereului, ce dispune legat de angajări și restul”.
Acuma, ce e drept, până realitatea ajunge la episcopul Drincec, prin abur de vin sfințit și iz de mâncare cu colesterolul îmbobocit, trece mult timp – fiind mai important a se prăznui numiri și hramuri ce țin de ce-are lumea prin pantaloni, pe unde e buzunărelul cu recomandarea protopopească. Nu mai departe decât în weekend, primadona eparhiei și-a prăznuit cei 8 ani de tocare a Bihorului, urmând după cei 8 ani de mărunțire a eparhiei din Ungaria, făcând apropiații, duși cu ghiulea de picior să-l aplaude, să remarce că, la 16 ani, un individ deja răspunde penal pentru cele pe care le guvernează.
Pe dealul pe care greco-catolicii îl urcă în Drumul Crucii, primăverile, iar romano-catolicii își aveau loc de închinăciune, la birtul unde, dacă dai o cola, afli meniul tuturor pertecerilor popești, Drincec se aniversa cu trufandale în farfurie, duminica trecută, în timp ce preoțeii forțați să-l suporte, ore, în catedrală, și apoi să-i înghită ”cinstea”, primeau, la rândul lor, zarzavaturile de post. În continuare la pufuleții de Selgros primiți de Crăciun, când au venit să depună la picioarele divei sticla de Dom Perignon.
N-am aflat de la grijuliul, cu aniversările proprii, episcop Drincec de are vreun mesaj pentru părintele Țurcaș, la împlinirea vârstei de 75 de ani, deși oamenii așteaptă, la praguri, puțină curățire a aerului din jurul lor… Poate nu contează. Poate nimic din mizeriile trecutului nu contează pentru cei mai mulți dintre ortodocșii cu funcții, fiind, mai toți, prinși între ei, ca într-o masă aluvionară pietrificată, de păcat, de turnătorii, de vânzări.
Rămân ochii părintelui Țurcaș, care au un fel de obidă când se uită în jos, de parcă nimic, pe lume, în afară de rugăciune, n-ar avea sens. De parcă dreptatea nu e niciodată un bun pentru farfuria săracului, a lovitului, a damnatului social. ”Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.” Părintele Țurcaș are, la cei 75 de ani ai lui, un fel de a se uita în jos, sau la tine, îngust, cumva trist, și te gândești la toate relele pe care le-a strâns pe umăr, și care nu se pot deșerta așa de simplu, pentru că… pentru multe, ca cele de mai sus.
Dar părintele Țurcaș a învățat și să privească în sus, și să spună și altora ce vede el pe-acolo, în zecile de ani de când a fost preot nu pentru ziua salariului ci pentru a le arăta lumina, pe care-o vede el, și altora. Din casa lui plină cu flori, din Șimleu, în care stă sub privegrerea unei fărîme de sfânt, din antimisul episcopului orădean Virgil Bercea, are unul dintre cele mai frumoase feluri de a privi în sus pe care le-am văzut la un preot. Și ce mai contează că dreptatea poate nu va fi niciodată a ta, de tot, aici, jos, când… în schimb… ai iubire?…
La puțin timp după ce am pus poze, strânse în ani, cu părintele Țurcaș, pe Facebook, sute și sute de like-uri au arătat prețuirea celor cărora le e drag. Fără să vină aduși cu japca, fără să li se îndese gura cu pătrunjel aniversar. Colegu’ Drincec, asta e dragoste de părinte, nu de popă, știți?…
