Tag Archive | "Sarajevo"

Berlin. Ziua Zidului ce nu mai e


Acum 20 de ani, Conrad Schumann se spânzura într-o livadă din Bavaria. Era cel care intrase în istorie cu „saltul spre libertate”, dând estul pe vest, după ce hărțile începuseră să se rescrie, conturându-se ceea ce avea să fie, în curând, monstruosul Zid al Berlinului. De la căderea căruia aniversăm, azi, 29 de ani.

Sigur, istorii ale Zidului există în multe părți. Read the full story

Posted in ReportajComments (0)

Despre un vot. Cu capul pe ușa secției de votare.


Trântesc pe o masă manualul ăla ce ne povestește de votare, și cum trebuie să fie ea, de se aude în toată secția de votare. În ambele – că-s două, la noi. În toată sala aceea, ca de spectacol, cu tavan imens, cu două echipe de oameni nervoși și grăbiți. „Am spus că e vot valabil, și rămâne valabil!” – urlu. Și jur că o să bag cărțulia aia pe gât oricui nu mă ia în serios. Și o s-o și răsucesc.

E prima dată când urlu la ei. A fost o zi foarte lungă, venind după o seară care deja se împănase de contravenții, Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

O voce de ascultat și înțeles, din Bruxelles, atunci când se cutremură lumea: arhiepiscopul Josef de Kesel


– „Ne gândim la voi”- îi spun, ca ultim lucru, cu vocea în lacrimi, Johannei, înainte să închid telefonul. E marți dimineața, după atentatele din Bruxelles. Mobilul nu-i mergea, căzuseră rețelele. Am sunat pe fix, la Comisia Conferinţelor Episcopale din Comunitatea Europeană (COMECE), la purtătoarea lor de cuvânt, să întreb de va exista o declarație a președintelui COMECE, cardinalul Reinhard Marx. Inițial, Johanna mi-a spus că nu va exista. Că sunt toți șocați. Și doar stau în birouri și… Apoi a venit și declarația, seara. Despre tristețe și rugăciuni. Deocamdată.

Dar cel mai important, atunci când cuvintele începeau să fie folosite Read the full story

Posted in Opinie/PamfletComments (0)

Revoluția mea


Am început povestea asta de zece ori și curgea tâmpit. Hai sa o încep așa cum vine firesc. Îmi e greață. Când aud de revoluție am o strângere a stomacului. Respect, rememorez, plec capul. Dar strângerea din stomac există. Puteți da cu pietre, chiar mă lasă rece. Dar nu cred că ați avea motiv să o faceți dacă citiți explicația.

Explicația… Nu am scris despre revoluție de ani și ani de zile. Nu are rost. Mă uit la filme despre război dar rareori povestesc despre ale mele. Din aceeași lipsă de rost. Suntem veterani de război, câțiva, nu revoluționari. Când murim, municipalitățile se dau cu curul de pământ și numesc străzi după noi, să-și mai schimbe niște oameni nevinovați buletinele. Acum vorbesc de noi, jurnaliștii care ne băgăm în cotloane calde. Atunci, la revoluție, nu eram jurnalist. Dar cred că începeam să fiu Read the full story

Posted in ReportajComments (2)

Aurora boreală a Virginiei Zeani


Ascult iar „Sempre libera” de pe youtube, de pe linkul pe care l-am primit ca prim contact cu opera Virginiei Zeani. Drumul de la acea primă audiţie, cu o Violettă extraordinară, de o culoare, o prestanţă, un joc şi o strălucire aparte, din Traviata, Violettă pe care încă nu o descoperisem pe-atunci, din trecut, şi întâlnirea cu minunatul om care a întruchipat-o de sute de ori, se va aşterne îndată pe hârtie. Nu ştiam de ce nu auzisem despre aşa o cântăreaţă fantastică, în ciuda faptului că iubesc opera şi că am căutat-o, în timp, şi ca spectacol, şi doar ca audiţie.

Mai apoi, solicitând informaţii despre Virginia Zeani dar mai ales citind cartea „Canta che ti passa”, care prezintă mult din viaţa artistei Read the full story

Posted in ReportajComments (1)

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult