Nici măcar în al 12-lea ceas absolvenții de liceu din Bihor nu s-au pus cu burta pe carte. Așa se face că la ediția de toamnă a bacalaureatului au reușit să treacă examenul doar 346 din 1.733 de absolvenți, adică 19,97%, sub media de promovabilitate pe țară, care a fost de 22,27%.
Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor în sesiunea august – septembrie 2014 s-au înscris 2.039 de elevi din care s-au prezentat 1.733, absenţi 306, iar 13 au fost eliminaţi din examen.
Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 1.374 de candidaţi respinşi. Din totalul celor prezenţi, 346 au promovat examenul de bacalaureat, 277 au avut medii între 6 și 6.99, 62 de elevi au avut medii între 7 și 7.99, de asemenea s-au înregistrat 7 candidaţi cu medii între 8 și 8.99.
Rata de promovabilitate înainte de contestaţii pentru examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, a fost de 19.97%.
Candidaţii nemultumiţi de rezultate au putut depune contestaţii luni, 1 septembrie, între orele 12.00 și 16.00, urmând ca în 4 septembrie să fie afişate rezultatele finale la centrele de concurs şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
Și la nivel național situația a fost la fel de dezastruoasă, din 52.389 de absolvenți, au reușit să promoveze examenul doar 11.666, adică 22,27%, 248 de candidați fiind eliminați pentru fraudă.

















